Prima Casa 2018 lansat oficial

Prima Casa 2018 lansat oficial

23 Februarie 2018

Programul Prima Casa 2018 a fost lansat oficial, dupa ce Ministerul Finantelor a dat acordul pentru distribuirea plafonului de 2 miliarde de lei, potrivit unui anunt al Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.

Anul acesta s-au schimbat criteriile de alocare a plafonului total pentru banci, pe baza unei noi proceduri de evaluare a activitatii desfasurate de finantatori in anul 2017, in functie de ponderea garantiilor acordate de fiecare finantator in totalul garantiilor acordate in cadrul programului in anul precedent

De-a lungul celor zece ani de derulare, Programul Prima Casa a fost adaptat gradual la tendintele pietei si la nevoile consumatorilor, dovedindu-se astfel unul dintre cele mai de succes programe guvernamentale.Dintr-o perspectiva sociala, Programul Prima Casa a extins accesul la creditul ipotecar catre segmentul persoanelor tinere, cu varste pana in 35 de ani, cu efect direct in crearea unei premize de stabilitate pentru tanara generatie. Pentru a veni in intampinarea beneficiarilor, FNGCIMM a demarat in cursul anului trecut implementarea unor proiecte destinate simplificarii procesului de analiza si facilitarii accesului la informatii direct din site-ul institutiei, a declarat Alexandru Petrescu, director general al FNGCIMM.

Programul Prima Casa 2018 va fi derulat prin intermediul a 15 banci finantatoare : Bancpost, Banca Comerciala Romana, BRD Groupe Societe Generale, CEC Bank, Credit Agricole Bank Romania, Garanti Bank, ING Bank, Leumi Bank Romania, Marfin Bank, OTP Bank Romania, Piraeus Bank, Raifeissen Bank, Banca Romaneasca, Banca Transilvania, Unicredit Bank.

Noua strategie de alocare a plafoanelor se aliniaza cu reducerea graduala a interventiei statului in procesul de creditare ipotecara prin garantare, anuntata prin Strategia Programului Prima Casa 2017-2020, in contextul dezvoltarii pietei creditului ipotecar si a cresterii accesului populatiei la produsele standard ale bancilor